Producerea actelor oficiale a crescut vertiginos începând de la mijlocul secolului al XVI-lea odată cu formarea administraţiei princiare şi a autorităţilor comitatelor, scaunelor şi oraşelor, ceea ce a condus la întocmirea unui număr mare de documente, de ordinul sutelor de mii, până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Următoarele date cantitative ne arată situaţia surselor din epocă, mai precis situaţia surselor documentare şi narative: conform estimării lui Jakó Zsigmond, au rămas circa 150 de mii de acte din perioada 1541-1700, dintre care aproximativ jumătate sunt în limba maghiară, iar cealaltă jumătate în latină şi germană, iar binecunoscutul repertoriu Crăciun-Ilieş (Repertoriul manuscriselor de cronici interne, sec. XV-XVII, privind istoria României. Bucureşti, 1963) cunoaşte mai mult de 200 [...]